Răsturnare de situație: fostul fotbalist de la FCSB nu mai semnează

admin
By
6 Min Read

SuperLiga: Sepsi – FCSB, luni, 21:30, DGS 1

SuperLiga: Botoșani – Corvinul, luni, 18:30, DGS 1

David Kiki, Mamadou Thiam, Baba Alhassan, Ionuț Cercel, Lukas Zima, Alexandru Pantea, Mihai Lixandru și Daniel Graovac nu au mai continuat la FCSB. Totodată, Darius Olaru a plecat și el de la echipă, după transferul la Union SG. Dat ca și transferat la Iraklis Salonic, Mamadou Thiam nu mai semnează în Grecia Liber de contract după plecarea de la FCSB , Mamadou Thiam a intrat pe lista celor de la Iraklis Salonic. Zilele trecute, grecii dădeau ca sigur transferul atacantului, însă datele problemei s-au schimbat între timp. Potrivit presei elene, acordul dintre Iraklis Salonic și Mamadou Thiam a picat, iar mutarea are șanse minime să se mai realizeze.

“Thiam fusese în centrul atenției la Iraklis pentru consolidarea liniei ofensive, iar recent au existat contacte între cele două părți, cazul fiind într-un stadiu avansat. Cu toate acestea, ultimele evoluții nu au fost pozitive pentru Iraklis, iar acordul nu a putut fi finalizat. Prin urmare, Mamadou Thiam a fost retras din lumina reflectoarelor, iar alb-albaștrii sunt acum nevoiți să își îndrepte atenția către alte soluții pentru postul de atacant. Căutarea unui atacant rămâne în prim-plan pentru Iraklis, care continuă efortul de a achiziționa un fotbalist care va fi un punct de referință în linia ofensivă înainte de noul sezon”, au scris grecii.

Mamadou Thiam, după FCSB – Beșiktaș / Foto: Digi Sport Mamadou Thiam nu vrea să mai continue în România, deși are oferte Mamadou Thiam a fost unul dintre fotbaliștii doriți intens de Gigi Becali la FCSB. În vara anului 2025,  atacantul sosea la formația roș-albastră , de la Universitatea Cluj, după mai multe încercări eșuate din partea afaceristului din Pipera. Pentru a-l convinge, Gigi Becali îi oferea lui Mamadou Thiam un salariu de top la FCSB, 30.000 de euro pe lună. După doar un sezon însă, afaceristul din Pipera a decis să renunțe la serviciile sale, astfel că senegalezul a devenit liber de contract. Potrivit informațiilor digisport.ro, Mamadou Thiam are mai multe propuneri din România, însă a luat o decizie clară.

Fostul atacant de la FCSB a refuzat să discute cu vreun club interesat și exclude o mutare în SuperLiga, gândul său fiind doar la o formație din străinătate. 50.000 de euro + Andrei Gheorghiță a fost afacerea prin care Gigi Becali l-a luat pe Mamadou Thiam de la Universitatea Cluj.

În 39 de meciuri, atacantul a marcat 5 goluri. Gigi Becali era convins că a dat lovitura cu Mamadou Thiam: “15-20 de goluri pe sezon” Mamadou Thiam a ajuns pentru prima dată în România în septembrie 2022 și a impresionat rapid la Universitatea Cluj. Apoi, în vara anului 2023, Gigi Becali a pus ochii pe atacantul senegalez și a încercat să-l aducă la FCSB, însă fără succes. În cele din urmă, Thiam a plecat de la Universitatea Cluj și a semnat cu Al-Arabi, din Kuweit. A mai bifat apoi o experiență la Al-Jabalain (Arabia Saudită), iar din iulie 2024 a revenit în România.

“Îl voiam de mult, de vreo doi ani, dar acum așa a vrut Dumnezeu, să pot să-l iau. Eu nu am nicio legătură cu ce s-a întâmplat, nu fac așa ceva.

Eu nu știu comportamentele oamenilor, nu știu ce comportament va avea. Mie-mi place fotbalistul și asta e. Caracterul poate fi ascuns, nu poate ști nimeni.

Plus de asta, acolo probabil avea 10-12 mii. Acum vii și iei 30.000, salariu de 3 ori mai mare… Păi cine, că și dacă se ducea în Turcia sau Arabia, mai mult de 30.000 nu lua. La mine semnezi pe 1 an și dacă mai vreau eu, mai stai doi ani.

Nu mă mai încarc eu… Îți dau bani cât vrei tu, dar semnezi cum vreau eu. Părerea mea e că la noi poate da 15-20 de goluri. Ăsta e fotbalist. De aia l-am luat și pe Alibec, dar nu știu ce se întamplă cu el. Eu vreau un jucător bun, nouar, puternic, care să protejeze. Nu neapărat să fie cel mai tehnic, dar vreau un vârf puternic, care să protejeze mingea.

Asta voiam și nu găseam. Bîrligea e alt gen de atacant. Ăsta e mai puternic decât Bîrligea, ca forță. Bîrligea e mai tehnic, dar ăsta are forță, protejează bine mingea, și tehnică. N-aveam alte soluții, trebuia să-l omorâm pe Bîrligea. L-am încercat și pe Politic, dar nu…

Să-și revină, dar când? Eu am timp?

Eu am nevoie uite acum”, a spus Gigi Becali, la Liga Digisport. Etichete: transfer , grecia , fcsb , mamadou thiam , iraklis salonic

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply