Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1
Europa Laegue: Omonia – Celta Vigo, miercuri, 19:45, DGS 1
După remiza cu Petrolul, de luni seara, scor 2-2 , Gigi Becali (68 de ani) a spus că nu a fost mulțumit de Ofri Arad, cel care a marcat un gol, astfel că a dictat schimbarea lui la pauză. Nici Karlo Muhar, aflat la debut, nu a jucat mai mult, dar finanțatorul a spus că decizia, de data asta, a aparținut staff-ului. A intrat Joao Paulo, dar prestația acestuia nu l-a mulțumit pe Becali . Dică, surprins de schimbările de la pauza meciului FCSB – Petrolul: ”După ce au ieșit Muhar și Arad, echipa a slăbit” Nicolae Dică a văzut ce decizii s-au luat la pauză și a spus că echipa s-a slăbit după ce au intrat Gnahore și Joao Paulo. În plus, Dică spune că FCSB are în curte un lider, care ar trebui tratat așa cum se cuvine, iar acesta este Ofri Arad. ”Nu mi-au plăcut schimbările, pentru că s-a văzut diferența. După ce au ieșit Muhar și Arad, echipa a slăbit și nu a mai fost aceeași ca în prima repriză.
Muhar nu a arătat că ar putea primi și al doilea cartonaș galben, deși este genul de jucător agresiv. Între cei care au ieșit și cei care au intrat s-a văzut clar diferența”, a spus Dică.
Dică l-a remarcat pe Ofri Arad, în FCSB – Petrolul: ”Este un lider, are personalitate, a evoluat în Champions League” Ulterior, ”Dicanio” a explicat și de ce-l vede pe Arad un lider la FCSB. ”În plus, la Arad am observat un lucru extraordinar, care îmi arată că este un lider. Imediat după ce a marcat, i-a chemat pe toți colegii să vină la horă, așa cum obișnuiesc ei să sărbătorească. La al doilea gol a făcut exact același lucru, chemându-i din nou pe toți să se bucure împreună. Este un jucător străin care nu a venit de foarte mult timp, dar care s-a impus rapid. Este un lider, un jucător cu personalitate, care a evoluat în Champions League.
Dacă ar juca mai mult, ar fi și mai bun. Astfel de jucători trebuie lăsați în teren.”, a mai spus Dică, la Digi Sport Special. VIDEO cu Nicolae Dică despre FCSB și noul lider de acolo, la Digi Sport Special VIDEO Nicolae Dică despre FCSB, la Digi Sport Special Gigi Becali, total nemulțumit de Joao Paulo, vrea să transfere încă un mijlocaș la iarnă: ”Vrea să piardă mingea” + ”Muhar nu va mai fi scos” Joao Paulo a fost ”clientul” lui Gigi Becali, după confruntarea de pe Arena Națională.
Internaționalul din Capul Verde l-a enervat atât de tare pe patronul roș-albaștrilor, încât acesta a anunțat că vrea să transfere încă un mijlocaș în următoarea perioadă de mercato, deși are 4 în lot, iar Cisotti și Radunovic pot ocupa la nevoie acea poziție. În schimb, Muhar l-a ”vrăjit” pe Becali. A avut nevoie de doar 45 de minute pentru a-l convinge pe omul de afaceri: ”Nu va mai fi scos”, a spus patronul FCSB-ului despre croat. ”La fotbal, dacă nu ții mijlocul terenului, nu poți. Dacă ai două soluții și nu dai pasă, cum e Joao Paulo… Le-am zis să-i spună lui Joao Paulo să nu mai țină de minge. Nici cu Gnahore nu poți să ții (n.r.
mijlocul terenului). Muhar nu va mai fi scos. Și poate o să joace Cisotti (n.r.
lângă Karlo Muhar). Echipa e în progres și suntem în căutare de soluții.
Poate ne mai trebuie un jucător la mijlocul terenului… Joao Paulo e valoros, dar nu e locul lui acolo, la mijloc. Joacă prea încet, nu dă drumul la minge. La un mijlocaș mă mai gândesc la iarnă (n.r. să transfere), acum nu mai am cum. Nu îmi place! Cineva lângă Muhar.
Îi spui lui Joao Paulo să paseze și nu vrea, vrea să dribleze. Bă, ești încăpățânat? Nu mai dribla! La fotbal trebuie să dai gol, nu să găsești un adversar pe care să-l driblezi. Asta face Joao Paulo, caută pe cineva care să-i ia mingea. El are valoare, e puternic, e tehnic, dar vrea să piardă mingea tot timpul! Asta e părerea mea.
Nimeni nu se așteaptă să facă asemenea tâmpenii, când are atâtea soluții de a pasa”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special. Gigi Becali a avut oferte pentru Joao Paulo, dar a ținut la preț! Vrea 3 milioane de euro în schimbul mijlocașului de la FCSB În perioada de mercato recent încheiată, Joao Paulo (28 de ani) a fost dorit de formații din Egipt și Arabia Saudită și au existat oferte de până la 1,5 milioane de euro pentru el, dar Gigi Becali le-a refuzat categoric pentru că își dorește să încaseze de două ori mai mulți bani în schimbul jucătorului din Capul Verde. Joao Paulo se află în continuare sub monitorizarea atentă a unor cluburi din străinătate și în iarnă se așteaptă un nou ”asalt” pentru transferul său, dar prețul e clar: 3 milioane de euro. FCSB l-a achiziționat de la Oțelul în iarna acestui an, pentru 350.000 de euro, și, în plus, gălățenii încasează integral suma oferită de FIFA pentru prezența fotbalistului la Cupa Mondială 2026. Acesta a bifat două apariții la turneul final de peste Ocean. 3 goluri în 10 meciuri sunt cifrele lui Joao Paulo în acest sezon la FCSB.
VIDEO Rezumat FCSB – Petrolul 2-2 VIDEO rezumat FCSB – Petrolul 2-2, etapa 9, SuperLiga Etichete: ofri arad , fcsb – petrolul 2-2 video , niciolae dica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din