“Cutremur”: Denis Drăguș a rămas fără antrenor, după ce Trabzonspor a fost umilită și eliminată

admin
By
4 Min Read

SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1

SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri, 18:00, DGS 1

După  1-0 în Turcia, Ferencvaros  s-a impus cu 4-0 la returul din Ungaria în fața celor de la Trabzonspor. Vedeta Mohamed Salah a jucat în ambele partide pentru gruparea turcă, dar fără vreo contribuție. Trabzonspor a rămas fără antrenor! Restart pentru Denis Drăguș? Eliminarea din Europa League a făcut ca Fatih Tekke să demisioneze de la Trabzonspor. Antrenorul turc nu a mai suportat ceea ce s-a întâmplat în Ungaria și a anunțat că pleacă de la echipă. Această veste poate fi una importantă pentru Denis Drăguș, care a fost scos din calcule în actualul sezon. 

“Demisionez dintr-o funcție care a fost pentru mine o mare onoare.

Înfrângerea de astăzi este ceva de neacceptat. Toate ghinioanele și neșansele pot fi înțelese și acceptate, dar eu nu pot accepta ceea ce s-a întâmplat.

Nu pot dormi liniștit nici în aceste condiții. Sper ca toată lumea să mă ierte și să considere că nu le mai datorez nimic. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putință”, a spus Fatik Tekke. Fatih Tekke se afla din martie 2025 pe banca lui Trabzonspor. Ferencvaros, 5-0 la general cu Trabzonspor în play-off-ul Europa League Meciul din Ungaria a început cum nu se putea mai bine pentru gazde.

Malinovsky de la Trabzonspor a văzut cartonașul roșu în minutul 13 pentru un fault dur, astfel că turcii au răma în 10 oameni pe teren. Apoi, Ferencvaros a deschis scorul. O’Dowda a punctat în minutul 19, din assistul lui Nagy. După pauză, un român a făcut 2-0 pentru maghiri. Marius Corbu a înscris pentru Ferencvaros în minutul 54. În minutul 57, Trabzonspor a rămas în nouă oameni pe teren, Lopes Cabral a văzut al doilea galben în acest meci și a fost eliminat. În minutul 59, Ferencvaros a făcut 3-0.

Dele a punctat din lovitură de la 11 metri. Lisztes a marcat pentru 4-0 în minutul 86 și a stabilit rezultatul final al meciului, unul în urma căruia gruparea din Ungaria și-a asigurat prezența în faza principală din Europa League.

Trabzonspor a ”căzut” în Conference League. La meciul Ferencvaros – Trabzonspor, Mohamed Salah a jucat 64 de minute.  Românul Denis Drăguș  nu e în lotul turcilor pentru meciurile din Europa.

Universitatea Craiova și Trabzonspor, în urna a 4-a pentru tragerea la sorți Conference League Urna 1: Atalanta, Braga, Ajax, Freiburg, AS Monaco, FC Copenhaga

Urna 2: Midtjylland, Steaua Roșie Belgrad, Gent, Panathinaikos, Pafos, Brighton

Urna 3: Lugano, Getafe, KuPS, Twente, Borac Banja Luka, Saint-Truiden

Urna 4: Lincoln Red Imps, Brann, Hearts, Kairat, Trabzonspor, Universitatea Craiova

Urna 5: FC Riga, Hajduk Split, Jablonec, AGF, Nordsjaelland, Inter Club d’Escaldes

Urna 6: Thun, CSKA Sofia, Kauno Zalgiris, Mjallby, Iberia 1999, Egnatia

Etichete: europa league , turcia , trabzonspor , denis dragus , fatik tekke

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply