Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2
Europa League: ”U” Cluj – Dinamo Kiev, joi, 20:30, DGS 1
Anthony Gordon (min 55) a deschis scorul pentru Anglia, dar Argentina a revenit prin golurile semnate de Enzo Fernandez (min 85) și Lautaro Martinez (min 90+2), ambele din pasele lui Lionel Messi. Spania – Argentina este marea finală a Cupei Mondiale 2026.
Confruntarea e programată duminică, de la ora 22:00, și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport . Jude Bellingham a explicat momentul tensionat cu Leo Messi din prima repriză a meciului Anglia – Argentina 1-2 Jude Bellingham a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Angliei la Cupa Mondială, însă starul celor de la Real Madrid s-a aflat în centrul mai multor momente controversate. Cel mai recent a fost la finalul duelului cu Argentina, atunci când l-a pălmuit pe Valentin Barco, care se bucura de victoria naționalei sale. Un alt moment în care Jude Bellingham a fost în centrul atenției s-a petrecut în prima repriză a meciului cu Argentina. La un moment dat, decarul Angliei a mers față în față cu Leo Messi și i-a transmis un mesaj, moment în care starul celor de la Inter Miami s-a uitat lung și a aprobat ironic din cap. După meci, Jude Bellingham a fost întrebat, inevitabil, despre acel moment.
“Discuția cu Messi? Vorbeam despre un fault. N-a fost nimic ieșit din comun. Sunt convins că toată lumea va face din asta un mare caz, dar, de fapt, n-a fost nimic”, a spus Bellingham.
Anglia – Argentina 1-2. Sud-americanii au ajuns în marea finală cu mari emoții Galerie Foto După ce englezii au deschis scorul în minutul 55, campioana mondială a reușit să lovească pe final și să întoarcă scorul. În finală, sud-americanii o vor întâlni pe Spania, care a învins Spania a învins Franța, scor 2-0, în semifinala de marți seară.
Echipa lui Lionel Scaloni a revenit de la 0-1 prin golurile marcate de Enzo Fernandez și Lautaro Martinez, iar Lionel Messi a contribuit decisiv la ambele reușite. Prima repriză a fost una echilibrată, cu multe dueluri fizice și puține ocazii clare. Argentina a controlat mai mult posesia, însă defensiva engleză a rezistat fără mari emoții. Cea mai mare oportunitate a venit în minutul 38, când Enzo Fernandez a șutat de la marginea careului, însă mingea a trecut puțin peste poarta lui Jordan Pickford. La reluare, Anglia a lovit prima.
În minutul 55, Morgan Rogers a centrat excelent în fața porții, iar Anthony Gordon a deschis scorul cu o finalizare simplă din apropiere. Campioana mondială nu a cedat și a început să pună presiune tot mai mare pe poarta lui Pickford. Alexis Mac Allister a fost aproape de egalare în minutul 76, când a trimis cu capul în bară, iar Jordan Pickford a intervenit salvator câteva minute mai devreme la o lovitură de cap a lui Nico Gonzalez. Insistențele argentinienilor au fost răsplătite în minutul 86. După o pasă decisivă a lui Lionel Messi, Enzo Fernandez a șutat spectaculos de la distanță și a restabilit egalitatea.
Finalul a fost de coșmar pentru englezi. În minutul 90+2, Mac Allister a lovit bara, mingea a revenit la Messi, care a centrat perfect pentru Lautaro Martinez. Atacantul Argentinei l-a învins pe Pickford cu o lovitură de cap și a trimis selecționata pregătită de Lionel Scaloni în finala Cupei Mondiale. Anglia a încercat să revină în cele nouă minute de prelungire, însă defensiva Argentinei a rezistat, iar fluierul final a declanșat sărbătoarea sud-americanilor. Grație acestei victorii, Lionel Messi va disputa a treia finală de Cupă Mondială din carieră, iar Argentina va lupta pentru un nou titlu mondial în ultimul act al competiției împotriva Spaniei. Etichete: leo messi , anglia , argentina , cupa mondiala , cm 2026 , jude bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din


